Adaptarea la o dizabilitate


 

Vreau cu tot dinadinsul sa iti ridic moralul, Iulia, chiar daca nu ma pricep la consolari lacrimogene. Desi am inventarul complet, m-am gandit foarte serios la posibilitatea de a ramane fara o mana sau picior atunci cand am decis sa plec pe motor in Grecia. Nici nu aveam cum altfel, caci ABSOLUT TOATA LUMEA imi aducea asta ca prim argument. De parca n-as fi invatat in facultate sa fac proteze si nici n-am picat de 5 ori 2 examene fiindca vroia profa sa stiu sa le fac. Sunt ferm convinsa ca una e sa iti inchipui si alta e chiar sa traiesti ceva, dar deviza mea la orice belea, oricat de grava, e „Nu-i nimic! Hopa sus!”.

Continuă lectura

Donatii pentru Iulia


Recent, o motociclista a avut accident in Simeria. Consecintele medicale sunt multe operatii si un picior amputat. Mai recent de atat, fata a fost mutata la un spital din Bucuresti. Toate aceste lucruri costa. Cel putin proteza de picior, din ce stiu din facultate, costa 1000 euro cel mai simplu model, aproape inutilizabil.

Prin urmare, propun sa ne unim si s-o ajutam. Cum?

Continuă lectura

Donare de sange


Ieri, o motociclista, una dintre noi, a suferit un accident in urma caruia i s-a amputat un picior, a suferit cateva operatii si inca mai are de facut. In general, fiecare operatie se lasa cu pierdere de sange. De obicei, cantitatea este neglijabila, dar in cazul ei, donatorii sunt necesari. Cine doreste si poate, este rugata sa mearga la centrul de transfuzii Deva, sa doneze si sa specifice ca este pentru Iulia Adriana Tarlea.

Continuă lectura

Cum sa-ti alegi scoala de soferi


Din ce-am observat, majoritatea trag o postare pe Facebook sau un forum si, ce scoala are mai multi sustinatori, pe aia o alege. Cand am dat de A1, am facut mai rau. Nu cunosteam pe nimeni din lumea moto, dar tineam minte ca, undeva printre boscheti si intr-o scara de bloc, era o scoala de soferi. Acolo m-am dus si m-am inscris. Instructorul venea rar prin poligon si a stat cu mine vreo 2 ore adunate. Am avut noroc, mai mult de o vanataie pe fiecare genunchi (sa nu schiopatez), n-am avut. Dar o alta fata a fost mai ghinionista. Asa ca se impune existenta unui mic ghid de alegere a scolii de soferi. Informatiile adunate se bazeaza pe experienta personala si surse oficiale.

Continuă lectura