Cum sa-ti intorci lumea pe dos (V): Bulgaria

Vamesul ala libidinos mi-a intarit parerea proasta pe care o aveam despre Bulgaria. Deci nu doar ca se fura pe acolo, acum trebuia si sa fac cumva sa seman cat mai mult a barbat. Cu asemenea ganduri si credinta ferma ca bagajele mele stau bine, am plecat incrancenata spre Grecia.

Prima impresie despre Bulgaria

Cascam ochii bine de tot, nu cumva sa ma dea vreunul jos, mai ales cu intentie. Tata m-a innebunit de acasa ca imi poate fi furata motocicleta chiar si in timp ce o conduc, asa ca aveam mare grija sa nu imi blocheze careva drumul. Dupa cativa kilometri si masini care m-au depasit, am ajuns la concluzia ca o sa am un drum mai linistit decat ma asteptam. Am inceput chiar si sa cant, de bucurie ca imi cresc simtitor sansele sa ajung la grec. Dupa vreo doua melodii, mi-am adus aminte ca poate or fi ingrijorati ai mei, asa ca am tras pe dreapta sa-i sun. Am oprit langa o carciuma ordinara, cu o parcare mare in fata, dar fara pic de asfalt pe ea. Fara sa ma dau jos de pe motor (nu eram chiar asa de calma cu privire la bulgari), l-am sunat pe tata, ca el raspunde orice ar fi. Cu telefonul in casca, l-am anuntat vesela ca lumea aici e perfect normala si nu pare nimeni dornic sa-mi faca rau. Apoi m-am uitat pe carnetelul cu drumul, sa vad la ce indicatoare sa fiu atenta. Mi-am pus manusile, m-am uitat in oglinzi sa vad daca barbatii aia doi intentioneaza sa se tina dupa mine si am plecat linistita.

Nu stiu daca am apucat sa fac un kilometru, ca deja am vazut in spate prima masina cu numere de Romania. Soferul mi-a dat flash-uri si eu l-am salutat. Mi-am dat seama ca vroia ceva de la mine, dar, in caz ca vroia sa ma fure, intentionam sa-i par suficient de idioata incat sa-si inchipuie ca am plecat la drum fara o letcaie in buzunar. De fapt, in timp ce ma depasea, pasagera lui scoasa pe jumatate pe geam, a zbierat la mine ca imi pierd bagajele. Fix atunci treceam pe langa o parcare, asa ca am tras pe dreapta si m-am apucat iar de facut si desfacut chingi, activitatea mea preferata.

Noul meu plan de drum

Imediat ce m-am plictisit (deja m-am convins ca nu era chip sa le conving sa stea frumos), am plecat iar la drum. La urma urmei, plecasem de  2-3 ore fara sa fi ajuns macar in Ruse, multumita bagajelor. Doar ca, de data asta, le verificam la fiecare umbra si, din cand in cand, cu mana. In acest fel, am ajuns sa fac urmatoarele opriri:

• dupa fiecare damb, groapa, denivelari pentru eventuali pietoni sau curba oricat de larga
• din maxim 10 in 10 kilometri
• rar, la vreo benzinarie
• pentru mancare

Pe la 3-4 dup-amiaza, am ajuns pe la jumatatea Bulgariei. Am oprit la un Lukoil, ca sa dau check-in, sa vada mama ca sunt vie si cat mai am pana ajung. Pe cuvant ca asa a fost intelegerea de acasa: dau check-in pe unde opresc, sa nu se ingrijoreze mama. Ca sa nu pic de proasta, am facut si eu o poza la motor si am intrebat cum imi pot convinge bagajele sa stea frumos. Cat timp mi-am mancat o parte din pachetul de acasa, am primit doar un raspuns la misto:

„Femeia la drum: bagaje mai mari ca motoreta”

Mai interesant era ca grecul, care nu intrase de cateva luni pe Facebook, intrase in ziua aia. Pesemne a tinut minte data spusa la ziua lui si acum era curios sa vada cine vine. Mi-am deschis si GPS-ul, sa vad cat mai am. Cica 8 ore. Fraierul! Conform notitelor mele, mai aveam 2 orase si ajungeam in Grecia. De aia mi-am si pus benzina in Haskovo (parca asa se numea orasul ala), cu speranta sa-mi ajunga pana la destinatie si la intoarcere, cand urma sa alimentez din Bulgaria. Asa imi facusem calculele de acasa, ca benzina in Grecia era scumpa.

M-a lovit un gand: am uitat sa mananc

Am plecat iar la drum si am ratat un indicator, deci m-am ratacit. N-am vrut sa intorc, ca poarta ghinion. Am mers tot inainte pana am vazut pe dreapta un restaurant care avea multe motociclete in parcare. In fata se vedea un oras, asa ca am dedus ca restaurantul cu pricina o fi vreun bar de motociclisti. A fost singurul loc in care am avut curaj sa opresc si sa-mi las motocicleta in parcare, fara sa fie sub stricta supraveghere, a mea sau a camerelor.

Intr-o combinatie de romana, engleza si cuvintele bulgaresti din notite, am reusit sa comand o omleta. As fi preferat ceva mai consistent, dar era singura chestie existenta atat in notite, cat si in meniu. Am mancat pe terasa, in soare, langa masa motociclistilor. Erau din Ungaria, vreo 10 la numar si planuiau sa ajunga pana in Turcia, cu escala in Grecia. Vorbeau prost de tot engleza (2 parca mai stiau 1-2 cuvinte), au incercat sa-mi explice ca mai am mult pana in Grecia (fraieri si astia, notitele mele nu erau de acord) si m-au intrebat de unde sunt:

-Romania! zic eu cu mandrie.

-So, are you a Roma? intreaba o femeie.

-No, roma are gipsies. I’m romanian, o lamuresc eu hotarata.

Motociclistii au plecat inaintea mea si am ramas eu cu bulgaroaica, incercand sa-mi dau seama incotro s-o iau. Mi-a cerut o harta si mi-a explicat ca-s la 30 de kilometri de drumul meu bun. Tot vazand-o cum da din maini, am inteles ca undeva o sa fac dreapta. Lamurita bustean, am plecat si am si nimerit ce-mi explica ea. Era cosmarul meu sa ma ratacesc in Bulgaria.

Parca incepea sa mi se ia de Grecia

Cumva, prin Mazdak (sper ca asa se numea; e un oras din sud, foarte aproape de granita cu Grecia), am reusit sa iau toate gropile si denivelarile. Cuie daca erau, cred ca le luam si pe alea! Am trecut fix prin orasul care, desi era micut, avea un trafic oribil si niste soferi parca chititi sa ma omoare.  Evident, n-am scapat pana n-am oprit de 7 ori din cauza bagajelor.

Am supravietuit. Eram in munti cand am vazut un panou pe care scria ceva gen „zona neutra”. Deci scapasem de Bulgaria! A fost lung drumul ala si aveam doar trei intrebari:

1. Daca vreau sa-mi trantesc un magazin aici, caror legi ma supun?

2. De ce e asa de lung?

3. Daca patesc ceva aici, care politie e responsabila de caz? Din ce tara?

Rar, ca un gand negru pe care il alungam mereu, imi venea in minte si intrebarea: oare o sa-mi ajunga benzina?

 

VA URMA