Tocuri pe motor


Recunoaste, daca nu ai condus cu tocuri, macar ai visat la asta. Sau, cel putin, le-ai admirat pe cele care au indraznit. Poate ai incercat sa porti si tu, dar ceva te-a impiedicat sa continui. Sau poate ai fost nevoita sa faci un mic compromis la eleganta unei tinute pentru ca singurul mijloc de transport a fost motocicleta. Tocurile se pot purta cand conduci si nu e o asa de mare arta.

Trasaturile necesare

Daca tii neaparat, poti conduce cu orice ai fi incaltata. Poti conduce si desculta, daca asa vrea inima ta. Dar, daca vrei sa te tina cat mai mult pantofii sau sandalele, alege unii care sa:

  • nu aiba aplicatii, in special in partea din fata. Se strica la prima schimbare de viteza, oricat de buni ar fi. Ideal ar fi sa arate cam asa
  • tocul sa nu fie atat de inalt incat sa nu mai poti ajunge la comenzi.

Pantofii si motocicleta

Din ce-am observat, la fiecare tip de motocicleta se potrivesc altfel de pantofi. De regula variaza lungimea tocului. La chopper nu pot purta tocuri prea inalte, ca nu-mi mai ajunge piciorul la comenzi. Cam asta e lungimea maxima cu care am putut conduce. In schimb, am vazut tocuri cui pe vitezana. Cat despre enduro, nu cred ca e cineva care merge cu tocuri la padure.

Cum sa-i porti

Odata alesi pantofii potriviti, ii incalti si observi ca iti vine greu sa conduci. Poate nu te-ai asezat corect. Scarita trebuie sa fie in gaura dintre toc si restul pantofului. Incearca si o sa mearga.

Avantaje

  • unele fete spun ca ai mai multa stabilitate cand stai pe loc
  • parerea mea e ca te ajuta cand motocicleta e un pic cam inalta

Dezavantaje

  • tocul va ceda mai repede decat daca ii porti normal (deci nu incerca asta cu pantofii preferati)
  • unora li se pare sfidare curata sa umbli cu tocuri cand conduci, deci s-ar putea sa apara niste barfe si mistouri.

Cat despre pantofii cu talpa ortopedica, personal, nu-mi plac pentru ca sunt foarte incomozi. Daca tie iti plac, nu te opreste nimeni sa-i incerci. 🙂

Semnat,

semnatura

Sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s